Acțiuni caritabile pentru veteranii războiului de pe Nistru, în ajunul sărbătorii de Paști

Chișinău, 23 aprilie 2022 – În ajunul sărbătorii de Paști, speakerul Igor Grosu, împreună cu deputatul Boris Marcoci, au vizitat veteranii războiului de pe Nistru, Pavel Novacov și Alexei Bîtcă.

Apr 23, 2022 - 10:39
Urmărește-ne peGoogle news
Acțiuni caritabile pentru veteranii războiului de pe Nistru, în ajunul sărbătorii de Paști
Foto: Parlamentul Republicii Moldova

Președintele Parlamentului a menționat că  i-a felicitat cu ocazia apropiatelor sărbători de Paști, urându-le sănătate, liniște și pace. ”2022 a fost declarat Anul recunoștinței față de veteranii de război, participanți la acțiunile de luptă pentru apărarea integrității și independenței Republicii Moldova. Cu această ocazie, de sărbătorile de Paști, în incinta Parlamentului a fost organizată o strângere de fonduri pentru a-i ajuta pe acești veterani. Am ținut să ofer personal acest mic suport material și să le transmit aprecierea noastră pentru sacrificiul pe care l-au făcut pentru apărarea integrității și suveranității țării noastre care este de neprețuit”, a spus șeful Legislativului.

Totodată, din partea  instituției parlamentare, au fost oferite daruri pentru cele 315 persoane internate la Centrul de plasament temporar pentru persoane cu dizabilități (adulte), din comuna Cocieri, r-nul Dubăsari.

 Tradițional, în ajunul sărbătorilor, deputații și angajații oferă daruri persoanelor vulnerabile și instituțiilor rezidențiale pentru acestea, în cadrul unor acțiuni caritabile.