Cabinele telefonice din Londra vor fi transformate în librării, cafenele sau puncte de prim ajutor

Renumitele cabine telefonice din Londra au o nouă întrebuințare. Au fost transformate în librării, în mini-cafenele sau chiar în puncte de prim-ajutor.

Ian 17, 2022 - 21:12
Urmărește-ne peGoogle news
Cabinele telefonice din Londra vor fi transformate în librării, cafenele sau puncte de prim ajutor
Pixabay

Într-o eră dominată de smartphone-uri, compania care le administrează a demarat un program prin care oricine dorește poate închiria una dintre aceste atracții ale capitalei britanice pentru a o modifica în ceva nou.

Pentru mulți, aceste cabine telefonice din Londra sunt o parte emblematică a orașului. Dar, pentru că în zilele noastre mai toată lumea are un telefon mobil în buzunar, locațiile simbol sunt folosite mai mult pentru fotografii decât pentru apeluri telefonice.

Dacă în 2002, numărul lor se ridica la peste 90.000 în toată țara, în prezent sunt mai puțin de jumătate. Aşa că Serviciul Britanic de Telecomunicații le-a căutat o nouă utilizare și a demarat programul “adoptă o cabină telefonică”. Mai exact, unităţile sunt scoase la licitaţii, iar preţul de pornire este de o liră sterlină.

O parte dintre fostele cabine telefonice au fost amenajate în puncte de prim ajutor și se găsesc în special în zonele rurale.

„Explicaţia este că, în general, comunitatea rurală are o mai mare nevoie să aibă acces rapid la aceste defibrilatoare. În oraşe le ai la tot pasul, ai ambulanţele foarte aproape, dar în zonele rurale nu prea”, a declarat Martin Fagan, directorul Community Heartbeat Trust, potrivit ProTV.

Defibrilatorul poate fi folosit după apelarea seviciului de urgență şi furnizarea, de către operator, a unui cod care să-l pună în funcțiune. Dispozitivul are şi un ghid audio cu instrucţiuni de folosire.

Alţi englezi au „adoptat” o cabină telefonică și au transformat-o într-o mini bibliotecă sau chiar în muzee de istorie, de dimensiuni reduse ce-i drept.

De când a fost lansat acest program, peste 5.000 de cabine telefonice și-au găsit o nouă întrebuințare în Marea Britanie. Pentru alte 4.000 sunt aşteptaţi doritori cu imaginaţie.

Sursa: Știrile ProTV