Decizia Tribunalului de la Melbourne: Novak Djokovic va fi expulzat

Tribunalul federal din Melbourne a respins apelul formulat de avocaţii lui Novak Djokovic la decizia autorităţilor australiene de a-i anula a doua oară viza de intrare în țara de la Antipozi. În urma deciziei, tenismenul sârb va fi expulzat.

Ian 16, 2022 - 09:05
Apr 3, 2022 - 15:05
Urmărește-ne peGoogle news
Decizia Tribunalului de la Melbourne: Novak Djokovic va fi expulzat
Foto: Novak Djokovic, Facebook

UPDATE:

Novak Djokovic pleacă spre Dubai duminică, 16 ianuarie, la bordul unui avion al companiei Emirates. La aeroportul din Melbourne, înainte de decolare, el s-a aflat sub escorta poliţiei federale australiene.

Aeronava EK409 a decolat de pe aeroportul din Melbourne la ora 13:55, ora României. Jucătorul va merge mai întâi la Dubai şi apoi cel mai probabil în Serbia.

Jurnalistul australian Shane McInnes a postat mai multe fotografii pe Twitter cu liderul ATP aflat la aeroportul Tullamarine din Melbourne, cu câteva minute înainte de îmbarcare.

Update:

"Aș dori să fac o scurtă declarație pentru a aborda rezultatele ședinței de astăzi de la tribunal.

Îmi voi lua ceva timp pentru a mă odihni și a mă recupera, înainte de a face alte comentarii în afară de acestea.
Sunt extrem de dezamăgit de decizia Curții de a respinge cererea mea de revizuire judiciară a deciziei ministrului de a-mi anula viza, ceea ce înseamnă că nu pot rămâne în Australia și nu pot participa la Australian Open.
Respect decizia Curții și voi coopera cu autoritățile competente în ceea ce privește plecarea mea din țară.
Mă simt inconfortabil din cauza faptului că în ultimele săptămâni s-a pus accentul pe mine și sper că acum ne putem concentra cu toții asupra jocului și turneului pe care îl iubesc.
Aș dori să le urez jucătorilor, oficialilor turneului, personalului, voluntarilor și fanilor toate cele bune pentru acest turneu.
În cele din urmă, aș dori să mulțumesc familiei mele, prietenilor, echipei, suporterilor, fanilor și compatrioților mei sârbi pentru sprijinul vostru constant. Cu toții ați fost o mare sursă de putere pentru mine", a declarat Novak Djokovic, citat de The Age, potrivit Hotnews.


Cazul a fost judecat de un complet de trei judecători, iar decizia nu poate fi contestată.

Audierile la Tribunalul federal din Melbourne în dosarul vizei lui Novak Djokovic, au durat între orele 00:30 şi 05:30, cu o pauză de o oră.

Alex Hawke, ministrul Imigrării din Australia, a decis vineri o nouă anulare a vizei lui Novak Djokovic.

"Prezenţa domnului Djokovic în Australia poate reprezenta un risc pentru sănătatea comunităţii australiene, deoarece poate stimula sentimentul antivaccinare, ducând la refuzul altor persoane nevaccinate să se vaccineze, alte persoane nevaccinate fiind convinse şi mai tare să nu se vaccineze şi/sau o reducere a utilizării dozei booster. Există dovezi care sugerează că domnul Djokovici a arătat, în trecut, o aparentă desconsiderare faţă de necesitatea de a se izola după primirea unui rezultat pozitiv al testului Covid-19. Având în vedere statutul şi poziţia lui Djokovic ca model în comunitatea sportivă şi nu numai, prezenţa sa continuă în Australia poate stimula o nerespectare a cerinţelor de precauţie după primirea unui test COVID-19 pozitiv. În special, comportamentul său poate încuraja sau influenţa pe alţii să-i imite comportamentul anterior şi să nu respecte măsurile adecvate de sănătate publică în urma unui rezultat pozitiv al testului COVID-19, care ar putea duce la transmiterea bolii şi la riscuri grave pentru sănătatea lor şi a altora", este motivarea lui Hawke pentru anularea vizei, conform documentelor furnizate de presa de la Antipozi.

Tenismenul sârb a sosit în Australia la 5 ianuarie, iar forţele de frontieră nu i-au permis intrarea în ţară timp de mai bine de opt ore, timp în care jucătorul a fost reţinut în aeroport. La finalul audierii, ofiţerii poliţiei de frontieră au decis să-i anuleze lui Djokovic viza de intrare în ţară, pentru că nu este vaccinat şi astfel nu respectă regulile sanitare locale pentru cetăţenii care doresc să călătorească în Australia. 

Liderul ATP a fost plasat în izolare la un centru de imigranţi. Djokovic a făcut apel la decizia autorităţilor şi a primit câştig de cauză, la 10 ianuarie, din partea unui tribunal local din Melbourne. Acesta a fost eliberat din centrul pentru imigranţi şi a început să se antreneze la Melbourne Park.