Fostul cancelar austriac Sebastian Kurz, anchetat pentru corupţie, a fost numit la conducerea unui ONG împotriva antisemitismului
Fostul cancelar al Austriei, Sebastian Kurz, care a renunţat luna trecută la politică după ce a început să fie anchetat pentru corupţie, a fost numit copreşedinte al organizaţiei neguvernamentale Consiliul European pentru Toleranţă şi Reconciliere (ECTR), a informat sâmbătă agenţia austriacă APA, potrivit Hotnews.
Conservatorul Kurz, în vârstă de 35 de ani, va ocupa această funcţie onorific şi va împărţi preşedinţia ECTR cu fostul premier britanic Tony Blair (laburist), adaugă agenţia, care citează surse din Partidul Popular austriac (OVP).
I am delighted that my dear friend @sebastiankurz has joined the European Council on Tolerance and Reconciliation as co-Chairman.
We could not have found a better person to lead with passion, wisdom and determination against today’s global challenges.https://t.co/6UhKb1KpMK pic.twitter.com/hL07qQwh0y — Moshe Kantor (@moshekantoreng) January 9, 2022
Înfiinţată la Paris în 2008, ECTR caută să promoveze toleranţa faţă de comunitatea evreiască din Europa, precum şi să combată antisemitismul şi negarea Holocaustului.
ECTR este prezidată de fondatorul său, omul de afaceri rus Moshe Kantor, actualul preşedinte al Congresului Evreiesc European (CJE).
Recent, Kurz, fost preşedinte al OVP, a informat mass media austriece că a acceptat un contract de muncă în calitate de "strateg global" din partea companiei americane Thiel Capital, înfiinţată de magnatul Peter Thiel, din Sillicon Valley.
Thiel este un apropiat al fostului preşedinte american Donald Trump.
În ultimii cinci ani, fostul cancelar a devenit, din copilul minune al politicii şi speranţa dreptei austriece şi europene, un înger căzut, după ce a fost implicat într-un uriaş scandal de corupţie în rândul partidului său conservator.
După demisia sa din funcţia de cancelar, în octombrie trecut, Kurz şi-a anunţat câteva săptămâni mai târziu retragerea definitivă din viaţa politică.
În timp ce procuratura anticorupţie din Viena continuă ancheta deschisă împotriva lui Kurz, acuzat că a mituit cu bani publici presa şi mai multe institute de sondare, fostul cancelar austriac a declarat că intenţionează să se mute în statul american California în primele luni ale anului în curs.
Sursa: Hotnews.ro