Fostul guvernator al statului New York, Andrew Cuomo, este urmărit penal pentru agresiune sexuală
Fostul guvernator al statului New York, Andrew Cuomo, a fost inculpat, joi, pentru agresiune sexuală asupra unei foste angajate, fapt ce duce cazul care l-a constrâns să demisioneze în vara acestui an într-o nouă etapă.

Potrivit raportului, Cuomo a pipăit, sărutat şi făcut comentarii implicând 11 femei şi a încălcat astfel legea, determinând procurorii locali să lanseze o investigaţie penală şi reaprinzând apelurile ca el să demisioneze.
Cuomo a rezistat iniţial presiunilor de a demisiona, venite inclusiv de la colegi democraţi, precum preşedintele Joe Biden.
Brittany Commisso, una dintre cele 11 femei pe care Cuomo le-ar fi hărţuit sexual, a fost identificată doar ca "asistent executiv #1" în raport. Ea a spus anchetatorilor statului că Cuomo i-a mângâiat sânul într-o ocazie, cea mai gravă afirmaţie cu care se confruntă guvernatorul.
Cuomo a respins acuzaţiile, deşi a recunoscut că eforturile sale de a fi afectuos cu oamenii pe care îi întâlneşte poate că i-au făcut pe unii să se simtă incomod.
Decizia din luna august a acestui an a marcat, practic, a doua demiei în ultimii 13 ani a unui guvernator al statului New York după implicarea într-un scandal. Precedentul caz este cel al lui Eliot Spitzer, care a demisionat în 2008 sub acuzaţia că ar fi patronat prostituate.