Jens Stoltenberg: Trebuie să ne asigurăm că războiul din Ucraina nu trece dincolo de granițe

Secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, a vorbit marţi despre "responsabilitatea" de a asigura că războiul din Ucraina nu se răspândeşte dincolo de graniţele acesteia, scrie Reuters, citat de hotnews.

Mar 8, 2022 - 17:16
Urmărește-ne peGoogle news
Jens Stoltenberg: Trebuie să ne asigurăm că războiul din Ucraina nu trece dincolo de granițe
Foto: Jens Stoltenberg/Twitter

"Avem responsabilitatea de a ne asigura că conflictul nu escaladează şi nu se răspândeşte dincolo de Ucraina. Vom proteja şi apăra fiecare centimetru de teritoriu aliat", a declarat Stoltenberg, în urma discuțiilor purtate la Riga cu preşedintele leton Egils Levits.

Secretarul general al NATO a spus că există informaţii credibile că Rusia ia ca ţintă civili în Ucraina şi a îndemnat din nou Moscova să pună capăt conflictului, subliniind că au loc suferinţe îngrozitoare, iar impactul umanitar este devastator.

Sursa: Hotnews.ro