Nicu Popescu a avut o convorbire telefonică cu ministrul afacerilor externe al României, Bogdan Aurescu

30 aprilie 2022, Chișinău – Viceprim-ministrul, ministrul afacerilor externe și integrării europene Nicu Popescu a avut o convorbire telefonică cu ministrul afacerilor externe al României, Bogdan Aurescu.

Apr 30, 2022 - 21:43
Urmărește-ne peGoogle news
Nicu Popescu a avut o convorbire telefonică cu ministrul afacerilor externe al României, Bogdan Aurescu

„Relațiile dintre Republica Moldova și România cunosc astăzi cel mai sincer și apropiat nivel din toată istoria recentă.” – a punctat ministrul Nicu Popescu.

Interlocutorii au discutat despre situația complicată din regiune generată de războiul din Ucraina, precum și evoluțiile din regiunea transnistreană a Republicii Moldova. În context, vicepremierul Nicu Popescu a mulțumit României pentru sprijinul deplin pentru apelul la calm și responsabilitate al autorităților de la Chișinău de a gestiona aceste evoluții în mod responsabil și transparent.

De asemenea, oficialii s-au referit la parcursul ambițios european al țării noastre și efortul experților în completarea chestionarului și în parcursul ulterior de reforme și modernizare pentru aderarea la Uniunea Europeană, alături de România.