O cunoscută actriță de filme pentru adulți a fost găsită împușcată în propria mașină
În vârstă de 31 de ani, actrița de filme pentru adulți Dahlia Sky a fost descoperită decedată în urma unei răni provocate de o armă de foc. Oamenii legii au o ipoteză, însă așteaptă rezultatul autopsiei efectuate de legiști.
Dahlia Sky suferea de depresie din cauza bolii sale grave. Actrița de filme pentru adulți a fost diagnosticată cu cancer la sân și, recent, a anunțat pe rețelele sociale că se află în stagiu 4 al bolii, cu metastaze multiple.
Este informația care i-a determinat pe polițiști să încadreze moartea sa la „posibilă sinucidere”, informează avn.com.
„În ultimul an, am vorbit cu ea de mai multe ori despre viață. Nu a fost o călătorie ușoară pentru ea”, a dezvăluit John Handem Piette, proprietarul casei de producție JHP Films.
Dahlia Sky a fost găsită decedată în mașină, iar rănile au fost provocate de o armă de foc. Polițiștii încă așteaptă raportul legiștilor, deși trupul neînsuflețit a fost ridicat de la locul faptei la 30 iunie.
Actrița de 31 de ani a intrat în lumea filmelor pentru adulți în anul 2010, sub numele Bailey Blue. În 2014 a fost nevoită să renunțe la el, după ce o companie de îmbrăcăminte a înregistrat legal numele și i-a cerut să nu-l mai folosească.
În cei 11 ani de carieră, actrița a jucat în peste 600 de filme pentru adulți și a obținut mai multe premii și nominalizări la gale din această industrie.