Obiceiuri și superstiții în Ajunul Crăciunului și de Crăciun

Ajunul Crăciunului şi sărbătoarea Naşterii Domnului sunt marcate în ţara noastră prin cântece şi jocuri, urări care fac referire la belşug şi sănătate, iar majoritatea colindelor se referă la viaţa pământească a lui Iisus, de la Naştere la Răstignire, la cele şapte Taine şi la mila creştină. În Ajunul Crăciunului, în Banat, sudul Transilvaniei, Oltenia, Muntenia şi sudul Moldovei se merge la colindiş. În noaptea de 24 spre 25 decembrie, copiii pleacă cu Moş-Ajunul.

Dec 24, 2021 - 09:33
Urmărește-ne peGoogle news
Obiceiuri și superstiții în Ajunul Crăciunului și de Crăciun

Ziua Crăciunului se bucură de o pregătire specială încă din ziua premergătoare acestei sărbători, numită Ajunul Crăciunului (24 decembrie). La sate, îndeosebi, sunt păstrate mult mai bine tradițiile acesteia.

În popor se spune că Ajunul Crăciunului presupune un post aspru. E indicat chiar să nu se mănânce până se ivește prima stea de seară, care amintește de steaua observată de magii de la Răsărit.

Există credința că în Ajunul Crăciunului cerurile se deschid și de acest moment nu se pot bucura decât oamenii buni, iar cetele îngerești pot fi auzite doar de cei curați la suflete. Deschiderea cerului permite oricărui creștin să își pună o dorință, care cu certitudine se va îndeplini.

Ajunul Craciunului este ultima zi de post din Postul Nasterii Domnului. Acest post, care incepe in ziua de 15 noiembrie si se incheie in ziua de 24 decembrie, ne aduce aminte de patriarhii si dreptii Vechiului Testament, care au petrecut timp indelungat, in post si rugaciune, asteptand venirea lui Mesia, Mantuitorul lumii.

Daca primele 39 de zile ale acestui post sunt mai usoare, din punct de vedere alimentar, intre ele existand mai multe zile in care Parintii Bisericii au randuit "dezlegare la peste", cea de-a patruzecea zi a postului este una de aspra postire, adica de ajunare. Obiceiul de a ajuna in aceasta ultima zi a postului este consemnat inca din secolul al IV-lea.

Astfel, in Ajunul Craciunului, fiecare credincios ajuneaza dupa putere, pana la Ceasul al IX-lea (ora 15:00), nimic mancand. In unele zone, credinciosii ajuneaza pana mai tarziu, asteptand rasaritul luceafarului de seara, in amintirea stelei care a vestit magilor Nasterea Domnului.

Aceasta zi de post aspru mai aminteste si de postul tinut odinioara de catehumenii care, in seara acestei zile, erau botezati si impartasiti pentru prima data cu Sfintele Taine, in cadrul Liturghiei Sfantului Vasile cel Mare.

In seara zilei de Ajun, credinciosii obisnuiesc sa manance o mancare dulce, numita in popor "Scutele lui Iisus". Cu faina, apa si sare se framanta niste lipii subtiri care se coc pe plita. Acestea se inmoaie intr-un sirop dulce (apa cu miere sau zahar) si se presara cu nuca macinata.

În seara lui Ajun, stăpânii caselor au datoria să adune de prin sat toate lucrurile împrumutate pentru că locul lor este acasă. De asemenea, fetele nemăritate roagă mamele să-l determine pe preot să zăbovească un timp pe laiță și să mănânce câte ceva, ca astfel pețitorii lor să nu întârzie. Femeia care se ocupă de colacii pentru Crăciun se duce în grădină sau în livadă și cu mâinile pline de aluat spune: "măr, astfel rodnic să fii cum stă aluatul pe mâinile mele". Alte gospodine, după ce dau pâinea în cuptor, nu uită imediat să spună: "cum e cuptorul, lopata plină de pâine, așa să fie copacii, pomii plini de poame".

În pregătirea Ajunului Crăciunului sunt implicați și copiii de toate vârstele, care, cu mult timp înainte, s-au pregătit pentru a umbla cu colindatul.

În Ajunul Crăciunului, gospodinele pregătesc covrigi, colaci (care, în tradiția populară, trebuie să amintească de înfășurarea unei mâini cu degetele întinse aparținând Crăciunesei, care a ajutat-o pe Maica Domnului la nașterea pruncului și căreia i-au fost tăiate mâinile).

Colacii sunt pregătiți în Ajunul Crăciunului pentru colindătorii care vor veni să ureze pe la casele gospodarilor. Covrigii sunt dați colindătorilor copii, colăceii sunt pentru colindătorii mai numeroși, iar colacii vor fi ai flăcăilor și ai colindătorilor neamuri.

În seara de Ajun, stăpâna casei merge în "casa mare", așează pe masa de sub icoană o sticlă de vin roșu, la dreapta sticlei farfuria cu turte, o altă farfurie cu bob, perje (prune) fierte, iar în cele patru colțuri ale mesei câte un colac. Între cei din partea dreaptă se pune câte un fuior de cânepă despre care, spun unii, că ar fi barba lui Moș Crăciun.

Împodobirea mesei din seara de Ajun diferă de la o zonă la alta, dar are în comun faptul că toate bucatele sunt de post. Nimeni dintre cei ai casei nu are voie să guste până ce preotul nu binecuvântează masa, nu gustă din felurile de mâncare și nu cinstește un pahar cu vin. La plecare, părintele ia banii de sub fața de masă, doi colăcei și o parte din vinul din sticlă, iar dascălii poartă traistele de colaci.

Colindele copiilor sunt scurte. Unele sunt simple cereri: „Bună-dimineaţa la Moş-Ajun / Ne daţi ori nu ne daţi?”. Altele sunt glumeţe: „Bună dimineaţa la Moş-Ajun, / Într-un ceas bun! / Dă-mi un covrig, / Că nu mai pot de frig; / Dă-mi un măr, / Că mă iau cu mâinile de păr...”. Prin sudul Olteniei, copiii lasă paie în curte, ca să aibă gospodina pui mulţi.

În sudul şi vestul ţării, oamenii îi numesc pe copii „piţărăi”. Unii poartă colindeţe: nişte beţe de alun, lungi şi groase, decojite în formă de spirală şi afumate, ca să fie împestriţate cu alb şi negru. Cu ele înteţesc focul cu vetre, tot ca fie păsări multe în curte tot anul. Unii ating şi vacile, ca să fete viţei frumoşi, sau vitele bolnave, pentru sănătate. Prin unele sate, gazdele le dau copiilor farfurii cu seminţe de grâu, dovleac, porumb şi conducătorul cetei le aruncă în sus, ca să crească grânele cât casa.

Prin Ţara Haţegului, copiii din sat merg împreună în piţărăi. Când apar la capătul uliţei, ies la porţi bătrânele, cu coşuri cu mere, pere, nuci şi colăcei. Copiii trec şi urează: „Rod în grâu, rod în grâu!”, luându-şi darul.

În zilele Naşterii Domnului sau chiar de la Crăciun până la Bobotează, copiii până în 7 - 8 ani merg cu steaua.

"Steaua nu se face oricum! Pe o sită veche se prind 5, 6, 8 sau 12 coarne triunghiulare, care se leagă între ele prin sfori. Se acoperă totul cu hârtie colorată, tăiată mărunt, cu bucăţele de oglindă, iar în centru se lipeşte o icoană de hârtie. În interior se agaţă un clopoţel şi stelarul o va mişca în ritmul cântecului. Cântecele de stea au fost compuse de către preoţi sau învăţători şi se referă la Naşterea Domnului, uciderea pruncilor de către Irod, steaua care i-a condus pe magi, darurile crailor etc", spune expertul Ana Pascu, muzeograf la Muzeul Naţional al Ţăranului Român, notează HotNews.

În Valea Jiului, copiii merg cu trei stele: una mai mare, ţinută de cel mai mare, una mijlocie, aflată în grija unui băiat mai mititel, iar cel mai mic ţine şi el o stea micuţă. Sunt însoţiţi de părinţi sau băieţi mai mari, îmbrăcaţi în păstori. Şi ei au cojoc, căciulă de oaie pe cap („căiţă”), clopote la brâu şi bâtă de corn, ca ciobanii. În Ajun, piţărăi nu sunt numai copiii, ci toţi sătenii. Dis-de-dimineaţă, se adună sute de oameni, bătrâni, adulţi, tineri şi copii, într-un loc de adunare cunoscut din vechime. Cei mai mulţi se îmbracă şi azi în costumele lor tradiţionale, frumoase, cu cusături negre pe pânza albă a cămăşilor. În frunte vor merge stegarii, cu steaguri frumos împodobite cu clopoţei, mărgele, beteală, funde şi ciucuri, oglinzi, batiste brodate. Pânza drapelului este lăsată liberă sau strânsă sub formă rotundă, de buzdugan. Steagurile sunt neapărat în număr impar. Alaiul de sute de oameni pleacă să ureze din casă în casă, începând cu casa preotului, apoi a primarului.

În Transilvania, Banat, Crişana, Maramureş, steaua are un mâner mobil şi, în timpul cântecului, copiii o învârtesc. Acolo, steaua însoţeşte Irozii, scrie Ana Pascu, potrivit Hotnews.

La Petroşani, sătenii din suburbii se duc cu căruţele şi cu caii frumos împodobiţi întâi la biserică, să ceară binecuvântare pentru a începe sărbătorile de iarnă, apoi îşi încep călătoria din casă în casă, de la o margine la alta a satului. Nu uită pe nimeni, trec şi prin cele mai îndepărtate cătune.

În curte, gazdele îi aşteaptă cu cutii mari pline de biscuiţi, mere, portocale, să aibă pentru cât mai mulţi piţărăi. Cei mai mulţi se aşază la rând, în cozi lungi, dar împărţitul darurilor se termină repede.

Gazdele pregătesc şi două platouri cu sămânţă (de dovleac, grâu, porumb, chiar şi orez), mere, nuci, pere, una sau două sticle cu pălincă împobobite cu bomboane de pom, bucăţi de oglindă şi batiste brodate. Ele reprezintă „sămânţa”, adică roadele gospodăriei, şi trebuie „strigate”. Când ridică sticla, doi - trei băieţi mai rapizi se întrec să ajungă primii.

Câştigătorul ia sticla, recită urarea cuvenită şi o păstrează drept răsplată. La fiecare urare, gazdele rostesc, ritualic: „Mare mulţam, mare mulţam!” Fluieraşul cântă şi piţărăii iau fetele şi pe stăpâna casei la joc, ca să urmeze un an plin de bucurie. Se împarte şi pălincă fiartă, simplă sau cu piper şi zahăr, numai bună pentru piţărăii îngheţaţi de frig. Apoi alaiul pleacă la casa următoare. La ultima casă din sat, se încinge o petrecere pe cinste, până târziu în noapte.

La colindat se pleacă în seara de Ajun, după Vecernie. Dacă satul e mare şi se întâlnesc mai multe cete, uneori se ”luptă” între ele, iar învingătorii colindă singuri mai departe. Alteori colaborează şi îşi împart satul, ca să termine până la ziuă. Sau merg la colindat mai multe zile, până termină de dus vestea Naşterii Domnului în toate casele. În drumul lor, trec întâi pe la preot, apoi pe la primar şi pe la toţi oamenii de vază, apoi iau casele la rând. Deseori, cer binecuvântarea preotului înainte de a colinda.

Muzeograful Ana Pascu mai spune, potrivit HotNews, că aceste colinde nu sunt alese întâmplător. "Există colinde de băiat, de fată, de doliu, de tineri însurăţei, de ciobani, de pescari. Dacă stăpânul casei este gospodar, cântă despre bogatul cel milostiv, dacă e cioban, una cu mioriţa năzdrăvană. Ceata cântă întâi un colind la fereastră, apoi intră în casă, unde cântă iar. Colindătorii cântă de multe ori antifonic, împărţiţi în două grupuri, şi se străduiesc să cânte bine, să dea dovada priceperii lor. Dacă în casă sunt fete nemăritate, colindătorii le iau la joc.
Gazdele îi răsplătesc pe colindători cu colaci, friptură, băutură, plăcinte, prăjituri şi bani, vin sau ţuică. Colindătorii mulţumesc pentru daruri, apoi pleacă şi o iau de la capăt în vecini.

Majoritatea colindelor se referă la viaţa pământească a lui Iisus, de la Naştere la Răstignire, la cele şapte Taine, la mila creştină. Se vorbeşte despre Maica Domnului şi încercările de a găsi un loc unde să nască, de boul care L-a încălzit pe Pruncul aşezat în iesle, de nostalgia raiului şi de regretele părinţilor noştri, Adam şi Eva, că nu L-au ascultat pe Dumnezeu. Până şi refrenul „Lerui, Doamne” vine din „Halleluiah Domine”!

După încheierea colindatului, tinerii organizează o petrecere, iar toate cele necesare vor fi plătite din banii strânşi cu ocazia colindatului şi tot acum se vor mânca colacii şi celelalte daruri primite la colindat. După ce trece şi praznicul Sfântului Ioan Botezătorul, ceata se destramă până în anul următor.