Organizația Mondială a Sănătății cere dublarea impozitelor pe băuturile alcoolice în Europa

Dublarea impozitelor pe alcool în Europa ar preveni ca în jur de 5.000 de persoane să moară de cancer în fiecare an, potrivit unui studiu prezentat luni de Organizația Mondială a Sănătății (OMS), potrivit AFP.

Sep 20, 2021 - 20:46
Urmărește-ne peGoogle news
Organizația Mondială a Sănătății cere dublarea impozitelor pe băuturile alcoolice în Europa
Conform acestui model publicat în revista științifică The Lancet, „se estimează că 10.700 de cazuri noi de cancer și 4.850 de decese cauzate de alcool pot fi prevenite în fiecare an în Europa prin dublarea impozitelor actuale pe băuturile alcoolice”, subliniază într-un comunicat de presă filiala europeană a OMS.
Aceasta reprezintă aproximativ 6% din cazurile noi și din decesele de cancer legate de consumul de alcool, notează organizația ONU pentru sănătate.
Potrivit acesteia din urmă, „creșterea impozitelor pe băuturile alcoolice este una dintre cele mai bune măsuri” pentru reducerea numărului de decese cauzate de cancer, cu „un impact potențial ridicat” și „rezultate pozitive în toate țările”.
Pentru OMS, nivelurile actuale de impozitare a alcoolului rămân „scăzute” în multe țări europene, inclusiv în Uniunea Europeană, unde creșterea lor ar trebui să aibă un impact puternici.
Rusia, Regatul Unit și Germania sunt țările care ar salva cele mai multe vieți prin luarea acestei măsuri fiscale, evitându-se 725, 680 și respectiv 525 de decese, conform modelului său.
Potrivit OMS, din 4,8 milioane de cazuri noi de cancer în fiecare an în Europa, 1,4 milioane, precum și 650.000 de decese, sunt „legate” de consumul de alcool.
Dintre acestea, organizația estimează că 180.000 de cazuri și 85.000 de decese sunt cauzate direct de alcool.
Numărul de vieți salvate prin dublarea impozitelor ar viza în special cancerul de sân (1.000 de decese pe an) și cancerele colorectale (1.700).
Alcoolul este legat de șapte tipuri diferite de cancer: gură, faringe, esofag, colorectal, ficat, laringe și sân.
Sursa: HotNews.ro