Președinta Maia Sandu: „Proiectele realizate cu sprijinul UE la Edineț și în alte localități din Moldova, contribuie la modernizarea țării noastre”

Președintele Republicii Moldova, Maia Sandu, a participat în seara de sâmbătă la celebrarea Zilei Europei în orașul Edineț. Șefa statului a făcut, împreună cu primarul Constantin Cojocaru și cu Ambasadorul UE, Janis Mazeiks, turul Orășelului European și a discutat cu oamenii prezenți la eveniment.

Mai 22, 2022 - 10:59
Urmărește-ne peGoogle news
Președinta Maia Sandu: „Proiectele realizate cu sprijinul UE la Edineț și în alte localități din Moldova, contribuie la modernizarea țării noastre”
Foto: Președinția Republicii Moldova

„M-am bucurat să întâlnesc oameni cu inima deschisă și cu încredere în viitorul nostru european. Le-am mulțumit pentru că, datorită bunătății cu care îi ajută pe refugiații din Ucraina, astăzi o lume întreagă știe că Moldova este o țară cu oameni generoși. Este și mesajul pe care l-au transmis cetățenilor noștri toți cei cu care am vorbit în aceste zile la Bruxelles”, a spus Președinta Maia Sandu.

Potrivit șefei statului, Uniunea Europeană este, întâi de toate, un proiect de pace - și pacea este lucrul pe care îl prețuim cel mai mult în aceste zile. „Uniunea Europeană este și un proiect de prosperitate. Proiectele economice și de infrastructură, realizate cu sprijinul UE la Edineț și în alte localități din Moldova, contribuie la modernizarea țării noastre”, a menționat ea, adresându-se celor prezenți.

Evenimentul s-a încheiat cu un concert al Moldovan Youth Orchestra. Președinta Maia Sandu i-a aplaudat pe instrumentiștii conduși de Andriano Marian și pe soliștii Ana Cernicova, Felicia Dunaf, Ștefan Albu și Adriana Babin, și le-a mulțumit pentru că și prin muzică ne aduc mai aproape de Europa.