Serghei Lavrov: „Nu am atacat Ucraina și nu intenționăm să atacăm alte țări”
Miniștrii de Externe ai Rusiei și ai Ucrainei, Serghei Lavrov şi Dmitro Kuleba, s-au întâlnit joi, la Antalia, în Turcia. La finalul discuțiilor, Serghei Lavrov a susținut o conferință de presă.

UPDATE 13:20
Comunicatul ministerului de Externe poate fi citit în întregime AICI: Rusia, amenințare directă către țările din UE și NATO: „Risc enorm pentru aviația civilă și alte mijloace de transport din Europa și nu numai”
"Am discutat despre chestiunile umanitare, despre stabilirea de coridoare umanitare. Întâlnirea a avut loc la invitația președintelui Erdogan. Suntem deschiși să punem capăt situației. Delegația ucraineană nu ar trebui să folosească aceste negocieri pentru a devaloriza adevăratele negocieri care se poartă pe teritoriul rusesc cu ajutorul lui Aleksandr Lukasenko. Întâlnirea de azi arată că nu există alternativă la această criză, am explicat ce măsuri sunt luate de armata rusă pentru a ușura soarta civililor care s-au găsit prinși în acest conflict. Oficialii noștri au venit cu mai multe informații, de mai multe ori pe zi și am informat cu privire la inițiativa rusă de a stabili coridoare și intervalele orare. Încercăm să facem în așa fel încât să găsim cele mai eficiente rute. Partea rusă a propus o soluție concretă a documentelor legale, iar delegația ucraineană a primit aceste idei despre care spuneau că vor vorbi la Kiev și vor veni cu răspunsuri clare. Vrem să continuăm aceste discuții pe teritoriul Belarusului", a declarat Serghei Lavrov, după negocieri, notează g4media.ro.
"Vedem cât de periculos acționează europenii care furnizează armament letal Ucrainei, încălcând principiile lor. Noi nu am atacat Ucraina, nu pregătim atac asupra altor țări. Pentagonul a făcut multe lucruri rele, a folosit banii din taxe pentru a realiza arme biologice în Ucraina și în alte țări europene. Ucrainenii au realizat aceste activități în secret, deși ele sunt interzise. Toți cei care trimit arme în Ucraina sunt responsabili pentru ce se întâmplă în Ucraina, inclusiv cei care trimit mercenari", a mai spus Lavrov.
Preşedintele rus Vladimir Putin nu va refuza o întâlnire cu omologul său ucrainean Volodimir Zelenski în vederea discutării unor probleme „specifice”, a mai anunţat joi ministrul rus de Externe Serghei Lavrov, potrivit Reuters.
Întâlnirea dintre miniștrii de externe ai celor două țări, moderată de ministrul de externe al Turciei, a durat mai puțin de o oră, fără ca cele două părți să ajungă la un rezultat.
Venit în Turcia fără prea multe așteptări, ministrul ucrainean de externe a declarat la finalul întâlnirii că nu a reușit să ajungă la un acord cu omologul său rus, Serghei Lavrov, dar că este dispus să se întâlnească din nou cu acesta, „dacă va exista perspectiva unei soluții”.
Lavrov visibly nervous at the press conference pic.twitter.com/W5uBJUbrDE — NEXTA (@nexta_tv) March 10, 2022
Declarații Serghei Lavrov:
- „Nu cred și nu vreau să cred că ar putea începe un război nuclear”
- „Nu am atacat Ucraina și nu vom ataca alte țări”
- „Ne dorim ca Ucraina să-și păstreze neutralitatea”
- „Vladimir Putin nu-și dorește ca Ucraina să intre în NATO”
- „Rusia are nevoie de garanții, de siguranță”
The full answer to the question of nuclear war pic.twitter.com/sCVavjwchb — NEXTA (@nexta_tv) March 10, 2022
Știre în curs de actualizare