Soţia unui fost deputat din Ucraina a trecut graniţa cu mai multe valize pline cu dolari şi euro

Soția unui politician ucrainean a scos ilegal din țară 28 de milioane de dolari și 1,3 de euro, bani gheață, notează presa din Ucraina.

Mar 21, 2022 - 09:13
Urmărește-ne peGoogle news
Soţia unui fost deputat din Ucraina a trecut graniţa cu mai multe valize pline cu dolari şi euro

Serghei Lușcenko, fost jurnalist și politician, a publicat pe contul său de Telegram o fotografie cu valizele pline cu bani, cu care Anastasia Kotvițkaia, soția fostului deputat Igor Kotvițki, a încercat să intre în Ungaria. Femeia nu a declarat banii la vama maghiară.

Om de afaceri, acesta este considerat ca fiind mâna dreaptă a lui Arsen Avakov, un politician bogat și influent, bănuit de corupție, care a fost ani de zile ministru de interne, sub diverse administrații, până în vara anului trecut, când și-ar fi dat demisia la cererea președintelui Zelenski.

Femeia a trecut frontiera în Ungaria cu o mașină înmatriculată în Ungaria și condusă de un cetățean ungar. Vameșii ucraineni au lăsat vehiculul să treacă, dar grănicerii din Ungaria l-au controlat. Au găsit banii și au pus-o să declare întreaga sumă pe care o avea. Procurorii de la Kiev au deschis o anchetă.

În presa ucraineană circulă de mai mult timp informații că sume mari de bani sunt scoase clandestin din țară, cu ajutorul unor grăniceri corupți, care primesc mită.

Zilele trecute, și poliția de frontieră din România a anunțat că un cuplu ucrainean a încercat să intre pe la vama Albița cu 1,6 milioane de dolari și 50.000 de euro ascunși în mașină.