Start celei de-a VI-a ediții a Campionatului Gastronomic pentru Juniori

Secretarul de stat al Ministerului Educației și Cercetării (MEC) Galina Rusu a participat la ceremonia de deschidere a Campionatului Gastronomic pentru Juniori, care se desfășoară astăzi la Școala profesională nr. 2 din Chișinău.

Mai 12, 2022 - 17:47
Urmărește-ne peGoogle news
Start celei de-a VI-a ediții a Campionatului Gastronomic pentru Juniori
Foto: Ministerul Educației și Cercetării

Galina Rusu le-a dorit participanților la competiția din acest an să aibă parte de un concurs interesant, să reușească să-și pună în valoare competențele și abilitățile culinare, dar și să învețe din experiența colegilor.

„Sper ca acest concurs să vă deschidă noi orizonturi și să vă aducă bucuria și satisfacția că munca depusă a dat rezultate frumoase”, a menționat secretarul de stat al MEC.

Competiția din acest an reunește peste 100 de elevi din 15 instituții de învățământ profesional tehnic secundar și post-secundar, care pregătesc specialiști la meseriile „bucătar”, „cofetar” și „brutar” și specialitatea ”Tehnologia alimentației publice”.

Concursul are ca obiectiv promovarea meseriilor de bucătar, cofetar și brutar, consolidarea competențelor profesionale ale elevilor, promovarea valorilor naționale prin arta culinară, încurajarea viitorilor specialiști și promovarea meseriilor și imaginii instituțiilor de învățământ profesional tehnic.

Campionatului Gastronomic pentru Juniori include mai multe probe - „Tema de acasă”, în cadrul căreia participanții au avut de pregătit bucate cu specific ucrainean, „Cutia Magică” - care presupune pregătirea aperitivului, felului principal și desertului, proba individuală - pentru cofetari și brutari și „Școala Anului”. Cei mai buni elevi și instituții de învățământ profesional tehnic urmează la final să fie premiați cu diplome, trofee și cadouri.

Menționăm că organizatorii „Campionatului Gastronomic pentru Juniori” a celei de-a șasea ediții sunt: Ministerul Educației și Cercetării, Compania METRO Cash & Carry, Comitetul Sectorial pentru Formarea Profesională în Comerț, Hoteluri și Restaurante din Moldova, Asociația Obștească Educație pentru Dezvoltare, Fundația Liechtenstein Development Service, Casa Rinaldi Moldova, Compania Telemar, Studioul Ghaidash&Co design, Centrul pentru Educație Antreprenorială și Asistență în Afaceri.