Un copil de 11 ani a murit de frig în Rusia, după ce s-a rătăcit în drum spre școală
Maxim Kostantinov s-a urcat într-un autobuz greșit și, pentru că nu mai avea bani pentru o altă călătorie, a decis să meargă pe jos până la școală, însă nu a mai ajuns la destinație.
Incidentul s-a petrecut la sfârșitul lunii decembrie, în Dubna, din regiunea Moscova. Băiatul de 11 ani învăța la o școală pentru copii cu nevoi speciale din oraș, iar în dimineața zilei de 27 decembrie, el a plecat spre școală cu un autobuz greșit. Când și-a dat seama că nu merge în direcția bună, copilul a coborât la o stație din apropierea unui pod. Camerele de supraveghere din oraș l-au filmat pe băiețel cum rătăcește în zona unui râu înghețat, scrie presa din Rusia, potrivit Observatornews.
Când au constatat că băiatul nu a venit la școală, profesorii l-au informat pe tatăl său vitreg și imediat s-au început căutările copilului. Din păcate, spun anchetatorii, mama copilului a anunțat prea târziu poliția, în jurul orei 17:20, astfel că s-a pierdut timp prețios.
Avocatul Poporului a spus că, din cauza particularităților sale de dezvoltare, băiatul nu a fost capabil să ceară ajutor.
Băiatul avea dizabilități de dezvoltare și era în clasa a doua a unei școli de specialitate. Copilul a fost crescut într-o familie numeroasă, avea patru frați și surori de care nu era foarte apropiat.
Băiatul a fost găsit mort abia a doua zi, după mai bine de 24 de ore de la dispariție.
Anchetatorii cred că băiatul a căzut în râul înghețat, a reușit să iasă la suprafață, dar a murit de frig pe stradă la scurt timp după aceea. Autopsia a scos la iveală că Maxim Kostantinov a murit de hiportermie.
Polițiștii au deschis un dosar penal pentru ucidere prin neglijență. Anchetatorii vor să verifice inclusiv condițiile în care trăia copilul cu familia sa.