VIDEO - Volodimir Zelenski, discurs în Parlamenul României: Viitorul nostru este împreună, într-o unitate europeană. Glorie României! Glorie Ucrainei!
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a vorbit în plenul reunit al Parlamentului României, luni, la ora 19:00. De la invazia Rusiei în Ucraina, în 24 februarie, președintele ucrainean s-a adresat parlamentelor din numeroase state occidentale, cerând ajutor pentru țara sa.
Discursul președintelui ucrainean Volodimir Zelenski în Parlamentul României a început cu probleme tehnice, primele câteva zeci de secunde din mesajul transmis de liderul de la Kiev neputând fi auzite.
Intervenția lui Volodimir Zelenski în fața parlamentarilor români a fost transmisă în sistem videoconferință, fiind asigurată traducere simultană.
Ulterior, când liderul ucrainean a putut fi auzit, acesta a proiectat imagini cu atrocitățile din Ucraina: cadavre împrăștiate pe străzi, gropi comune, oameni cu mâinile legate la spate și împușcați în ceafă.
„Denumirea oraşului Bucha va rămâne în istorie, în istoria omorârii oamenilor. Ştim că peste 300 de oameni torturaţi până acum, oameni simpli. Au fost legaţi cu mâinile la spate, împuşcaţi în ceafă sau ochi. Putem considera că oamenii ucişi sunt mult mai mulţi. De ce au făcut militarii acest lucru?”, a continuat președintele ucrainean
„Dacă armata noastră şi poporul nostru nu s-ar fi apărat, ceea ce au făcut la Bucha ar fi făcut pe tot teritoriul Ucrainei. Au fost urmăriţi profesori, au fost ucişi cei consideraţi activişti sau persoane care, prin faptul că aveau în apartamente simbolurile naţionale ale Ucrainei, au fost ucişi. De ce şi acum, când lumea a înţeles ce se întâmplă, nu se ascund?”, a mai afirmat Zelenski, în fața parlamentarilor români.
”Rusia este convinsă că liderii europeni nu vor putea să-i oprească pentru că ei sunt slabi și Europa nu va reuși să-și apere valorile care o unesc.
Stimați români, împreună trebuie să oprim acești oameni inadecvați care s-au obișnuit să nu fie pedepsiți, s-au obișnuit că li se permite orice, trebuie să oprim oamenii care doresc genocidul în Europa. De ce trebuie să facem acest lucru împreună?
Fiecare, în parte, trebuie să înțeleagă: Ucraina nu este ultima țintă a agresiunii rusești, ocupanții ruși vor să treacă de orașul Nikolaev ca să ocupe Odesa, iar de la Odesa e un pas până în Moldova.
Propagandiștii de stat din Rusia spun de mult timp că Moldova este o țintă pentru expansiunea rusă, de aceea este fundamental să apărăm și independența și suveranitatea Moldovei, iar asta înseamnă și securitatea în întreaga regiune”.
Volodimir Zelenski a mulțumit României și românilor pentru sprijinul acordat refugiaților.
"Mulţumesc întregului popor român pentru ajutorul acordat refugiaţilor din Ucraina. Sper că vom avea condiţii ca Rusia să renunţe la război şi oamenii să se poată întoarce acasă, în Ucraina. Această experienţă de susţinere şi respect reciproc şi bunătate dintre popoarele noastre este o bază pentru o apropiere şi mai mare dintre popoarele şi statele noastre", a declarat liderul de la Kiev.
”Cum situaţia va permite, vreau să încep un dialog cu România pentru întreaga protecţia comunităţilor româneşti din Ucraina şi comunităţilor ucrainene din România, să asigurăm toată susţinerea pe care o putem. Viitorul nostru este împreună, într-o unitate europeană”, a afirmat acesta.
Acesta a mai precizat că ”de la Odesa e un pas până la Moldova” și că Republica ”Moldova e o țintă”.
Ședința comună a celor două camere ale Legislativului a fost deschisă de alocuțiunile lui Florin Cîțu, președintele Senatului, și Marcel Ciolacu, președintele Camerei Deputaților.
La ședința Parlamentului au participat și premierul Nicolae Ciucă, precum și membrii Guvernului.
Ședința a început cu un moment de reculegere pentru victimele războiului din Ucraina.
”Domnule președinte Zelenski, este o onoare să vă ascultăm astăzi în Parlament. Mulțumesc că ați acceptat invitația! Curajul și perseverența de care ați dat dovadă ne motivează pe toți să fim mai uniți, doar împreună putem învinge.
Putin este un criminal care sfidează orice lege, masacrul de la Bucea nu trebuie să rămână nepedepsit. Prin gestul de a merge în mjlocul ucrainenilor din Bucea ați arătat din nou că sunteți un lider.
România și toată Europa trebuie să facă mai mult.
Războiul declanșat de Putin nu are justificare. Rusia trebuie izolată complet din punct de vedere economic. Poate că unii cred că este o măsură mult prea dură, dar nicio măsură nu e prea mare pentru atrocitățile comise.
Voi fi în continuare o voce vehementă pentru ca România să contribuie la stoparea războiului”, a declarat Florin Cîțu.
”Începând cu 24 februarie, ne confruntăm cu cea mai gravă criză de securitate de la finele celui de-al Doilea Război Mondial prin invazia nejustificată a Rusiei în Ucraina.
Respingem comportamentul iresponsabil al Rusiei și cerem încetarea imediată a acțiunii Rusiei și retragerea armatei. Ultimele zile ne-au arătat imagini oribile care ne-au copleșit pe toți. Vinovații trebuie să ajungă în fața justiției cât mai rapid.
Îmi exprim întreaga solidaritate cu Ucraina, cu cetățenii și autoritățile legitime. Cetățenii care fug din calea războiului vor găsi ocrotirea de care au nevoie în România.
Războiul este o tragedie din care nimeni nu câștigă, aduce doar moarte și destine distruse.
Victoria Ucrainei este necesară pentru viitorul Ucrainei și parcursul european al Republicii Moldova. Înseamnă succesul democrației în Europa. Trăiască România, Slava Ukraini”, a declarat Marcel Ciolacu.
În ultimele săptămâni, Volodimir Zelenski s-a adresat direct parlamentarilor din mai multe ţări, mulţumind pentru ajutor şi cerând în continuare sprijin pentru a contracara invazia rusă.
Președintele ucrainean s-a adresat inclusiv Congresului SUA.