Echipa IGSU a ocupat locul III la proba „TIR” în cadrul Spartachiadei MAI ediția 2023

Echipa Inspectoratului General pentru Situații de Urgență s-a clasat pe locul III la proba „TIR” desfășurată în cadrul Spartachiadei sportive a MAI, ediția 2023. Întrecerile au avut loc între autoritățile administrative și instituțiile din subordinea Ministerului Afacerilor Interne. Evenimentul s-a desfășurat săptămâna trecută la tirul Clubului Sportiv Central „Dinamo” din municipiul Chișinău.

Oct 4, 2023 - 16:12
Urmărește-ne peGoogle news
Echipa IGSU a ocupat locul III la proba „TIR” în cadrul Spartachiadei MAI ediția 2023
Foto: IGSU

Competiția de tir a avut trei probe, printre care Pistol Makarov (PM-1), Pistol Makarov (PM-4) și Pușca calibru 5.6 mm. 
După finalizarea întrecerilor, colegiul de arbitri a desemnat cei mai buni țintași. Astfel, conform clasamentului general, Inspectoratul General pentru Situații de Urgență s-a poziționat pe locul III, locul II a fost ocupat de Inspectoratul General al Poliţiei de Frontieră, iar locul I a revenit echipei din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei.
Totodată, au fost menționați și învingătorii competiției și în clasamentul individual. Din cadrul IGSU cu cele mai bune rezultate s-au remarcat plutonierul Nicolae Omelianov, care s-a clasat pe locul II la proba PM-4 cu rezultatul de 89 puncte și Constantin Iurco, care s-a poziționat pe locul III la proba PM-1 cu rezultatul de 88 puncte. 
Învingătorii competiției au fost premiați cu diplome și medalii. 
Spartachiada MAI compusă din mai multe etape se desfășoară tradițional în fiecare an și are drept scop promovarea sportului și modului sănătos de viață în rândul angajaților Ministerului Afacerilor Interne.