Ministra Sănătății, despre construcția a două spitale regionale: Cetățenii vor avea acces la servicii medicale de înaltă performanță nu doar în spitalele din Chișinău

Ministra Sănătății, Ala Nemerenco a susținut o conferință de presă, miercuri, 29 iunie, pentru a informa cetățenii la ce etapă de implementare sunt proiectele de construcție a două spitale regionale, în municipiul Bălți și Cahul.

Iun 29, 2022 - 14:47
Urmărește-ne peGoogle news
Ministra Sănătății, despre construcția a două spitale regionale: Cetățenii vor avea acces la servicii medicale de înaltă performanță nu doar în spitalele din Chișinău
Foto: Ministerul Sănătății

„Prin intermediul acestor spitale noi, moderne, dotate cu echipamente de ultimă generație vom deconcentra serviciile medicale de înaltă performanță, astfel încât cetățenii să aibă acces la acestea – neurochirurgie, cardiochirurgie, chirurgie endovasculară, oncologie – nu doar în instituțiile din Chișinău. Dorim ca oamenii să nu mai fie nevoiți să parcurgă drumuri lungi și să-și aștepte rândul la investigații și intervenții o perioadă îndelungată”, a declarat ministra Sănătății.

Studiul de prefezabilitate actualizat pentru spitalul regional din Bălți urmează să fie definitivat de expertul internațional, contractat de Banca de Dezvoltare a Consiliului Europei. CEB acoperă toate cheltuielile pentru elaborarea documentației în scopul inițierii lucrărilor de proiectare și construcție a spitalului. Experții internaționali urmează să evalueze și cele două terenuri selectate pentru a fi construit spitalul.

„Ne propunem ca spre sfârșitul anului să fie gata toate documentele pentru spitalul regional din Bălți și să semnăm acordul de finanțare, astfel ca în 2023 să putem demara lucrările de proiectare, ulterior de construcție”, a menționat Ala Nemerenco.

Ministerul Sănătății a identificat resurse financiare și pentru elaborarea studiului de prefezabilitate pentru spitalul regional din Cahul. Întocmirea studiului respectiv urmează să fie inițiată din contul grantului, în valoare de circa un milion de euro, oferit de Swedfund.  

La fel, Ministerul Sănătății a accesat un grant, de circa 500 de mii de euro, din partea Fondului fiduciar de asistență tehnică al Parteneriatului Estic (EPTATF), al Băncii Europene de Investiții, pentru instituirea unității de implementare a celor două proiecte, efectuarea unui studiu de evaluare a organizării serviciilor spitalicești în Republica Moldova și a unui plan de investiții pentru creșterea eficienței și accesului la servicii de înaltă calitate. În prezent, Ministerul Sănătății este în proces de elaborare a termenilor de referință pentru contractarea consultanților.