Termenul de prezentare a raportului Comisiei speciale privind reglementările din sectorul produselor petroliere a fost extins cu 15 zile

Chișinău, 01 iulie 2022 – Termenul de prezentare a raportului Comisiei speciale privind reglementările din sectorul produselor petroliere a fost extins de la 30 la 45 de zile. Un proiect de hotărâre în acest sens a fost aprobat cu votul a 53 de deputați.

Iul 1, 2022 - 17:12
Urmărește-ne peGoogle news
Termenul de prezentare a raportului Comisiei speciale privind reglementările din sectorul produselor petroliere a fost extins cu 15 zile
Foto: Parlamentul Republicii Moldova

Până acum, membrii Comisiei speciale s-au întrunit în patru ședințe, la care au participat membri ai Agenției Naționale pentru Reglementare în Energetică, ai Ministerului Economiei și Infrastructurii, agenți economici și experți în domeniu.

Comisia specială a fost creată de Parlament pentru a examina eficiența aplicării reglementărilor din sectorul produselor petroliere. Necesitatea creării acesteia a rezultat din evoluția prețurilor la produsele petroliere din ultima perioadă, precum și din recomandările Consiliului Suprem de Securitate.