O nouă rundă de consultări ale Grupului de lucru pentru combaterea spălării banilor și fraudei bancare: discuții cu CNPF pentru îmbunătățirea cadrului legal în domeniu

Chișinău, 4 noiembrie 2022 – Deputații din cadrul Grupului de lucru pentru combaterea spălării banilor și fraudei bancare s-au întâlnit, astăzi, cu reprezentanții Comisiei Naționale a Pieței Financiare (CNPF). Discuțiile au avut loc în contextul consultărilor privind îmbunătățirea cadrului legal în domeniu și elaborarea recomandărilor pentru instituțiile relevante.

Noi 4, 2022 - 12:49
Urmărește-ne peGoogle news
O nouă rundă de consultări ale Grupului de lucru pentru combaterea spălării banilor și fraudei bancare: discuții cu CNPF pentru îmbunătățirea cadrului legal în domeniu
Foto: Parlamentul Republicii Moldova

Adrian Gheorghiță, vicepreședintele CNPF, a menționat că instituția salută inițiativa Grupului de lucru de a îmbunătăți cadrul legislativ, inclusiv cel care vizează competențele autorităților de specialitate: „Doar printr-o bună colaborare interinstituțională poate fi creat un cadru legal adecvat, funcțional, care să prevină și să contracareze fenomenul spălării banilor”. Oficialul Comisiei a venit cu o sinteză a propunerilor de amendamente la legile relevante.

Președintele Grupului de lucru, Vasile Grădinaru, membru al Comisiei juridice, numiri şi imunități, a apreciat faptul că actuala componență a CNPF a avansat foarte mult și i-a mulțumit pentru abordarea responsabilă față de Raportul Comitetului Consultativ Independent Anticorupție. Deputatul a salutat modificările care deja au fost făcute, inclusiv privind transparentizarea pieței financiare nebancare. „Având multe poziții comune, în continuare trebuie să acționăm împreună ca să creăm un cadru clar care să nu lase loc de interpretări și să descurajeze infracțiunile financiare”, a conchis Vasile Grădinaru. 

La discuții au participat, de asemenea, membrii Grupului de lucru pentru combaterea spălării banilor și fraudei bancare Ana Calinici, Iulia Dascălu, Marina Morozova, Vitalie Jacot, Igor Chiriac.

Grupul de lucru pentru combaterea spălării banilor și fraudei bancare a fost creat ca urmare a sesizării la datele din raportul „Republica Offshore” al Comitetului Consultativ Independent Anticorupție, constituit anul trecut prin decret prezidențial.