Creăm valoare pentru alții: instituțiile de învățământ profesional tehnic dezvoltă competențe profesionale relevante

Statutul activităților realizate în cadrul proiectului „Creăm Valoare Pentru Alții: Instituțiile de Învățământ Profesional Tehnic (IÎPT) dezvoltă competențe profesionale relevante” (CREATIVO), precum și obiectivele setate pentru perioada următoare au fost evaluate vineri, 20 mai 2022, în cadrul evenimentului organizat de Centrul pentru Educaţie Antreprenorială şi Asistenţă în Afaceri (CEDA), la care a participat secretarul de stat al Ministerului Educației și Cercetării Galina Rusu.

Mai 23, 2022 - 18:03
Urmărește-ne peGoogle news
Creăm valoare pentru alții: instituțiile de învățământ profesional tehnic dezvoltă competențe profesionale relevante
Foto: Ministerul Educației și Cercetării

Până la ora actuală în cadrul proiectului a fost realizat un studiu de piață, mai multe ateliere de lucru, ședințe de consultanță, studii de referință, au fost elaborate planuri de afaceri și desfășurate achiziții de bunuri.

Pentru perioada iunie-octombrie 2022 sunt planificate evenimente de lansare a activităților antreprenoriale, instruiri individuale, ateliere de lucru privind elaborarea planurilor de afaceri pentru cursurile de formare profesională, mese rotunde, asistență în procesul de acreditare a cursului de formare continuă la ANACEC. De asemenea, va fi acordată consultanță în procesul de derulare a activităților antreprenoriale, vor fi ajustate planurile de afaceri pentru activitățile antreprenoriale în baza primelor și se vor organiza ateliere de lucru privind elaborarea regulamentului intern pentru gestionarea activităților antreprenoriale generatoare de venit.

Proiectul CREATIVO este realizat de Ministerul Educației și Cercetării cu susținerea Fundației Servicii de Dezvoltare din Liechtenstein (LED) și a Agenției Elvețiene pentru Dezvoltare și Cooperare (SDC), în perioada 1 decembrie 2020 – 30 noiembrie 2023.

Proiectul are ca obiectiv sporirea perspectivelor de angajare pentru tineri și adulți datorită educației și formării profesional tehnice relevante pentru piața muncii.